rezumat
Marsilius din Padova (1270/1290–1342) a fost un gânditor politic medieval târziu. În 1313 Marsilius a plecat la Paris pentru a studia medicina. În timpul șederii sale în capitala franceză, s-a împrietenit cu Ioan de Jandun, un comentator de frunte al lui Aristotel și adept al multor poziții ale lui Averroes. În 1324 Marsilius și-a publicat magnum opus, Defensor pacis (apărătorul Păcii), o lucrare care conține un atac feroce asupra interferenței papale în afacerile temporale. În 1326, Marsilius și Ioan, care era considerat coautor al apărătorului pacis, au fugit la curtea lui Ludovic de Bavaria. În 1327 Ioan al XXII-lea a emis bull Licet iuxta doctrinam, în care i-a condamnat pe Marsilius și Ioan pentru erezie. În același an, Marsilius și Ioan s-au alăturat expediției lui Louis în Italia. După eșecul expediției, Marsilius s-a întors în Germania, unde și-a petrecut restul vieții la curtea lui Ludovic. Scopul declarat al lui Marsilius în Defensor pacis este de a dezvălui o cauză singulară a conflictelor civile, adică implicarea papalității în afacerile temporale. Prima parte este într-o mare măsură un mozaic de citate din lucrările lui Aristotel, în special Politica. Marsilius articulează acolo o schemă de organizare politică cu puterea supremă de a face legi și de a numi guvernul care locuiește cu „legiuitorul humanus”, adică întregul corp al cetățenilor sau partea sa „mai grea” („pars valentior”). În a doua parte a Tratatului, Marsilius susține că comunitatea credincioșilor este cea mai înaltă autoritate din cadrul Bisericii și posedă puterea de a numi și monitoriza clericii și de a interpreta Scriptura. În problema spinoasă a relațiilor papal-Imperiale, Marsilius este un avocat al papei și al consiliului general, fiind supus împăratului. Marsilius preia o serie de aceste probleme în Defensor minor (c. 1342), o mare parte din care se ocupă de probleme de excomunicare si plenitudo potestatis.